Despre oamenii de hârtie și somnul pe Someș | interviu Alina Andrei

  • Autor Redacția
  • Data 31 mai 2017

Alina Andrei scrie și fotografiază de mulți ani. Poveștile ei redau societatea românească din perioada comunistă până în prezent și personajele sunt oamenii pe care-i vede în autobuz (faimosul autobuz17!), în parc sau pe stradă. Fiecare om de hârtie are o personalitate și un limbaj simplu, limbaj accesibil și deloc stufos – cum nu te-ai aștepta de fapt în arta contemporană.

Când nu face fanzine sau nu expune, face oameni mari de hârtie pe care-i lasă să doarmă la Someș. Dacă vă întrebați de ce, avem și răspunsuri. Chiar de la ea.

Cum ai ales această idee?
Ce încerci să comunici prin intermediul lucrărilor tale?

Instalația constă în oameni de hârtie (în mărime naturală) care dorm pe malul Someşului.

Motivația e simplă – cea personală, fără simbolistică sau metafore – îmi place să dorm (cui nu-i place?).
Un alt motiv: în multe țări occidentale se pot vedea tineri în pauza de la birou, de exemplu, cum se relaxează lângă râurile din marile oraşe. Oameni de afaceri în costume impecabile, turişti, pensionari cu nepoți sau orice om ți-ar trece prin cap – nu e nimic ieşit din comun să-i vezi lungiţi pe iarbă, în parcuri sau pe malurile râului. Uneori au cărți lângă ei, alteori cafea sau pachetul de prânz.

Am văzut de câteva ori astfel de scene şi mereu am avut senzația de bine. Clujul se apropie de senzația asta, iar Someşul ar trebui să devină şi mai mult o zonă în care chiar să-ți facă plăcere să-ți pierzi timpul.

Care e impactul intervenției tale asupra Someșului?
Dar a locuitorilor?

Impactul e efemer, cred eu. Am ales hârtia şi pentru că instalația se poate îndepărta uşor, ca şi cum n-ar fi fost nimic acolo. În acest caz nu vreau să las urme permanente, ci doar amintirea unei stări de bine.

Nu ştiu cum va reacționa lumea. Sper doar să li se pară ceva normal, aşa cum e considerat acum ieşitul la iarbă verde, cu grătare, fum, mâncare prea multă şi muzica dată prea tare. Să se înțeleagă bine: nu-mi doresc să văd oameni ieşiți la iarbă verde cu boxele date la maxim. Nu! Dimpotrivă. Instalația mea e în partea opusă – e vorba doar despre linişte, stare de bine – fiecare îşi vede de treaba lui, fără să deranjeze pe nimeni.

Şi senzația asta de bine mi-ar plăcea să pară firească – aşa cum nu e nimic ciudat să vezi oameni care stau în hamace în Parcul Central.

Cum crezi că va reacționa lumea la eveniment la vederea unor oameni de hârtie în mărime naturală?

Nu am nici cea mai mică idee.

Dacă va fi soare, cred că se vor aşeza pe iarbă lângă ei. Eu aşa aş face.

Vrei să le zici ceva celor care vor veni la Someș Delivery?

Doar că ne vedem la Someş. 🙂

Despre Alina

Alina Andrei locuiește în Cluj și, cel mai probabil, o veți întâlni pe holurile Fabricii de Pensule povestind despre Galeria RAFT (Cel mai mic spațiu de artă al fabricii) și despre biblioteca de artă contemporană. Iar în timpul expozițiilor de la White Cuib, cu siguranță va fi acolo pentru a vă povesti cine ce expune și ce va urma.

Poveștile ei au început cu întâmplări banale din Brașov spuse într-un mod atipic și au fost publicate în Deutsche Zeitung, Dilema Veche, Suplimentul de cultură, AField Magazine, Romanian Visual Survey, LiterNet, Sub25 și multe altele. Lucrările ei au fost expuse în numeroase spații de artă cum ar fi Kongresshalle, Nuremberg (Germania); Galeria Nouă, București; New Gallery of the Romanian Institure for Culture and Umanistics Research, Veneția (italia); Rezidența Scena 9; Fabrica de Pensule, Cluj; White Cuib, Cluj; Casa Artelor, Timișoara; Camera K’ARTE, Tg. Mureș; Anthony Frost, București și multe alte spații din Brașov, Cluj și București.

O veți găsi (dormind, poate) și pe Someș – curând de tot sau pe facebook și pe blog pentru mai multe detalii.