Workshop virtual design & build 2020 | REconectare la Someș

  • Autor Redacția
  • Data 20 aprilie 2020

Provocăm REimaginări pe mai multe planuri ale unui viitor mai sustenabil, din partea cetățenilor și autorităților, pentru râuri mai curate și mai conectate cu viața orașului. 

INFO

Primele două ediţii ale atelierului au adus pe malul Someşului (şi nu numai) echipe de studenţi alături de care am construit un loc de întâlnire pe strada Gavril Muzicescu (2016) și un ponton pe Someș lângă Sala Sporturilor (2017),  în 2018 am proiectat și construit o succesiune de intervenții temporare din lemn, la scară mică, cu scopuri multiple: accesibilitate, apropierea de apă, promenadă şi recreere, iar anul trecut am creat Umbrarul de lângă Ștrandul Sun, de care trecătorii se pot bucura și acum. 

Zilele acestea fiecare dintre noi își REconfigurează viața așa cum o știa, atât pe plan personal, cât și profesional, iar Someș Delivery face la fel, în timp ce cu toții #stămacasă. Ne-am adaptat toate planurile și proiectele de anul acesta în mediul virtual și ne continuăm misiunea pentru un Someș mai aproape de cetățeni, mai curat, mai protejat. Dacă va fi posibil, o parte din intervenții vor fi construite pe malul Someșului, în septembrie. 

 

 

CE FACEM?

Așteptăm aplicații de la orice student din România care este preocupat de relația orașului în care se află cu râul sau râurile care îl traverseză. Workshop-ul se va desfășura în două sesiuni, pe platorma de comunicare ZOOM și se va lucra în echipe. Participanții trebuie să aibă cunoștințe de bază de Photoshop, Illustrator și Archicad (orice alt program e bine venit).

Vom dezbate câteva din problemele râurilor din orașele noastre și ne vom imagina o serie de intervenții, scenarii care să ne reconecteze cu apa chiar și în timpul distanțării sociale.  Proiectele finale vor fi virtuale și realizate de echipe de studenți din diferite centre universitare. Rezultatul atelierului online va fi prezentat prin colaje foto, video, schițe, ilustrații etc. 

 

UNDE?

De această dată, workshop-ul și proiectele vor rămâne în mediul virtual, accesibile tuturor, nu doar utilizatorilor direcți ai râurilor. Ne vom reconecta la un RÂU ideal (Someș sau un alt râu al unui alt oraș). Dacă va fi posibil, o parte din intervenții sau evenimente vor fi construite/organizate pe malul Someșului, în septembrie. 

 

CÂND?

  • Atelierul se va desfășura în două etape:
  1. Faza de concepere a ideilor:  exploatare virtuală a siturilor, dezbaterea scenariilor, alegerea temelor;
  2. Faza de realizare a proiectelor: materializarea ideilor și transpunerea acestora în diferite forme virtuale;

 

  • Calendar: 

 

21 aprilie – deschidere call

3 mai  – închidere call 

5 mai – anunțarea participanților

6 mai – confirmarea participanților

8-10 mai – etapa 1

15-17 mai – etapa 2

 

FORMULAR DE ÎNSCRIERE

 

COORDONATOR WORKSHOP

Koho’ este un grup de tineri arhitecți clujeni (Ambrus Ákos, Barabás Dénes, Bokor Milán, Bölöni Botond) care se concentrează pe proiectarea și construcția de intervenții temporare și instalații la scară mică. Au contribuit la numeroase intervenții în cadrul celor 5 ediții Someș Delivery. Workshop-ul este adresat tuturor celor care vor să participe și este organizat în parteneriat cu Asociația Studenților Arhitecți – asta Cluj.