Mural

Primul mural din Cluj care purifică aerul, la Someș Delivery, realizat de artiștii Kero & Ocu

Primul mural din Cluj care purifică aerul, la Someș Delivery

Someș Delivery provoacă și testează ideile comunității pentru integrarea Someșului în viața orașului Cluj-Napoca. Gândit pe termen lung, el abordează în fiecare an un alt segment al râului, pe care îl analizează dintr-o perspectivă pluridisciplinară. 

Anul acesta, evenimentul a constat într-o serie de acțiuni online și offline pe tema râului din oraș și a relației sale cu locuitorii, încheiată cu realizarea unei picturi murale pe unul din pereții Liceului de Arte Vizuale Romulus Ladea de artiștii Ocu și Kero. 

Cei doi, care realizează și proiectul ”Artă în curtea școlii”, au folosit pentru realizarea muralului cu o vopsea specială – Airlite, care purifică aerul. Inițiativa face parte dintr-un proiect mai amplu al Street Delivery, dezvoltat anul acesta în București, Bacău, Iași, Timișoara, Craiova și Cluj susținut în totalitate de Kaufland România, prin care orașele participante își propun să ”să ridice moralul cu muralul”. 

“Tema principală a acestui mural este apa, prin care celebrăm un loc de întâlnire a comunității din Cluj: plaja Someș din cartierul Grigorescu. Apa reprezintă infinitatea posibilităților, conținând tot ceea ce este virtual, tot ceea ce nu are încă formă, sămânța primordială, toate semnele unei dezvoltări viitoare dar și toate amenințările de resorbție. Este un imens rezervor de potențial, ca toate spațiile verzi urbane, pe care ar trebui să le apreciem și să le valorificăm.” au pus artiștii Ocu și Kero.

Intenția picturii murale este să ducă cu gândul la un moment de calm în care ne cufundăm metaforic în apă și ieșim din ea, întorcându-ne astfel la origini, de unde ne tragem forțe noi pentru această perioadă trecătoare de stres, regresie și dezintegrare, de care depinde o fază progresivă de regenerare, calm și renaștere”, au mai precizat ei.

Lucrarea poate fi admirată atât din curtea interioară a Liceului de Arte Vizuale Romulus Ladea, care este rezervată doar elevilor și cadrelor didactice, cât și de pe strada Aurel Suciu care trece pe lângă curtea liceului și oferă o perspectivă amplă a întregii lucrări de artă.

Galerie foto