Când vrei să te plimbi, te plimbi pe lângă Someș. De-a lungul lui, pe un mal, de-o parte sau de cealaltă a lui. Când întorci capul – fie în dreapta, fie în stânga, capturezi secvențe și îți rămân întipărite în minte „fațade” ale Someșului. Iar când ți le amintești la o poveste cu prietenii, realizezi cât sunt ele de diferite.

Într-o secundă poți vedea niște locuințe înșiruite sau curți întoarse spre râu, ca după o clipire să observi un aliniament de arbori și o balustradă ruginită. Și când întorci iar capul, un pavilion te salută de sub o salcie. Dar dacă te plimbi suficient de mult, ajungi chiar să atingi apa cu picioarele și poți să desenezi un tablou sălbatic de ierburi, tufe, arbuști și arbori.

Justificare

Am apreciat bogăția de scene surprinse printr-o remarcabilă economie de mijloace. Într-o scurtă plimbare pe malul Someșului avem parte de instantanee emblematice pentru oraș: paragina, ambiția, melancolia în fața deteriorării dar și îmbrățișarea voioasă a mediului construit ca profund familiar/familial.