Ne mărim echipa!

  • Autor Redacția
  • Data 27 martie 2017

De cele mai multe ori scriem noutățile evenimentului sau câte ceva despre amplasările pe care le vom face pe Someș, însă în spatele fiecărei activități pe care o facem se află o mână de oameni, un buget și o logistică bine detaliată.

Așadar, căutăm un om responsabil, priceput la numere și căruia să îi placă ce facem la Someș Delivery de câțiva ani încoace. Responsabilitatea vine cu un titlu și o serie de cerințe, însă putem discuta mai detaliat și la un interviu.

Responsabil Financiar
Persoana care se va ocupa de finanțele Someș Delivery trebuie să fie o persoană organizată, eficientă și atentă la detalii. Trebuie să aibă experiență în lucrul cu fonduri nerambursabile și sponsorizări, să cunoască legislația specifică și să aibă o bună înțelegere a mediului ONG.
Programul de lucru este flexibil, cu începere imediată și un vârf de activitate în luna iunie. Despre remunerație vom discuta mai multe la interviu.

Atribuții

  • structurarea bugetului ediției 2017
  • participare la redactarea cererilor de finanțare, ține evidența call-urilor și aplicațiilor
  • cunoașterea clauzelor contractelor de finanțare
  • întocmirea deconturilor față de Finanțatori
  • gestionarea finanțelor interne, cheltuieli/venituri, relația cu contabila asociației
  • stabilirea modalității de plată a echipei și colaboratorilor, încheierea contractelor (prestări servicii, drept autor, premii, voluntariat etc.), realizarea plăților
  • gestionarea contractelor de sponsorizare și a obligațiilor contractuale
  • participarea la crearea pachetelor pentru sponsori

Despre noi

Suntem flexibili, prietenoși și avem o mulțime de planuri pentru ediția 2017. Ne place Someșul și avem nevoie de cineva care să ne ajute să aducem clujenii mai aproape de râu.

Someș Delivery e un proiect independent care provoacă și testează ideile comunității pentru integrarea Someșului în viața orașului Cluj-Napoca.
Gândit pe termen lung, el abordează în fiecare an un alt segment al râului, pe care îl analizează dintr-o perspectivă pluridisciplinară. Dar despre SomeșDelivery putem spune multe, așadar vă recomandăm să aruncați un ochi și aici.

Dacă sunteți interesați vă rugăm să ne trimiteți un CV la adresa contact@somesdelivery.ro și dacă știți pe cineva interesat, dați-i de veste. 🙂