După Someș Delivery 2017
Someș Delivery este un proiect cultural care și-a propus, pe termen lung, să contribuie la apropierea clujenilor de Someș și la transformarea acestuia într-o zonă de interes pentru viața orașului. Este de asemenea singurul proiect independent dedicat exclusiv Someșului — pe care-l abordează nu doar incidental, ca locație, ci pe care îl analizează minuțios, bucată cu bucată, încercând să vadă ce amenajări permit malurile, dacă se poate crea acces la apă, ce tipuri de evenimente se potrivesc și, foarte important, ce-și doresc de fapt oamenii care locuiesc sau folosesc zona respectivă. Organizatorii lui sunt Fundația Cărturești, Ordinul Arhitecților din România, Asociația miniMASS.
Tronsoanele abordate până acum au fost podul Horea – podul Napoca (2015), podul Napoca – podul Garibaldi (2016) și podul Garibaldi – podul Zburător (2017), într-o progresie care radiază dinspre zona centrală, un aspect important din cel puțin două puncte de vedere. Primul e vizibilitatea de care are nevoie un proiect emergent, pentru a câștiga încrederea oamenilor. Al doilea e faptul că aceste tronsoane vor fi prioritare în ordinea amenajărilor definitive planificate de autoritățile locale, și am vrut să putem oferi acestora rezultatele unor testări făcute prin amenajări temporare. Insistăm pe importanța acestei dimensiuni de testare, pe care ne-am asumat-o încă de la prima ediție, pentru că avem suficiente exemple de amenajări definitive neinspirate (doar pe tronsonul de anul acesta: întreruperea cheiului de pe malul cu Sala Sporturilor, lipsa rampelor de coborâre lângă apă, scările de acces incomode și nesigure, amplasarea pistei de biciclete pe traseul pietonal și mutarea acestuia lângă gardul parcului Iuliu Hațieganu, amplasarea băncilor orientate spre parcare și nu spre Someș etc.). În contrast cu acestea putem plasa amenajări care, prin testare, s-au dovedit extrem de utile și apreciate: Someș Alley 1 și 2, de-a lungul malului de pe Splaiul Independenței, Coborârea la insula naturală de lângă Astoria, Locul de întâlnire de pe strada Gavril Muzicescu.
Caracteristica fiecărei ediții Someș Delivery a fost dată de specificul tronsonului ales.
Zona din amonte de podul Garibaldi permite folosirea ambarcațiunilor de agrement și pe asta ne-am concentrat în 2017, încercând să demonstrăm că putem avea un Someș folosit, nu doar decorativ. Am adus acolo caiace (mulțumită partenerilor de la Outdoor 4U), bărci clasice și hidrobiciclete (mulțumită RADP Cluj) și wakeboards (mulțumită celor de la Revo).
Imaginea Someșului traversat de toate aceste ambarcațiuni a fost, credem, un vis devenit realitate pentru mulți clujeni, al căror feedback pozitiv și rugăminți de permanentizare ne-au copleșit.
Activitățile de agrement pe apă au necesitat și amenajări care să le deservească, și aici menționăm pontonul de pe malul Sălii Sporturilor (construit în luna mai printr-un atelier design & build cu studenți arhitecți, coordonat de echipa noastră) și debarcaderul de pe malul opus (construit de echipa Someș Delivery și voluntari).
Celelalte intervenții în spațiu ale ediției au corectat sau au adus un plus amenajărilor existente pe acest tronson: Podul Hopa! (proiectat de partenerii de la Prototip Studio) a rezolvat trecerea peste canalul care întrerupea cheiul și l-a transformat într-un loc de tihnă, pavilionul Someș Delivery (proiectat și construit de KOOHO) a probat ideea unui loc de socializare în imediata vecinătate a apei, casa din copac (proiect selectat prin concurs) a devenit locul favorit de întâlnire și joacă al copiilor din zonă, iar Nature Desks (proiect selectat prin concurs) a dovedit că se poate și munci pe malul Someșului, cu spor și creativ.
Scena Someș Delivery, amplasată între Someș și parcul Iuliu Hațieganu, în zona monumentelor amplasate de autoritățile locale, a încercat să valorizeze acest spațiu public larg, care nu are locuitori în imediata vecinătate.
O altă dimensiune importantă a Someș Delivery e comunitatea, pe care încercăm să o identificăm, să o cunoaștem și să o implicăm cu fiecare ediție. Anul acesta nu a fost vorba doar de locuitori ai zonei și de cei care o tranzitează în traseele lor zilnice, ci și de mulți clujeni care o folosesc regulat pentru diverse activități (loc de plimbare și joacă pentru copii, zonă de alergat sau alte activități sportive, loc de plimbare pentru câini etc.)
Au fost două cercetări de teren realizate de echipa Someș Expres, cu care colaborăm de la prima ediție Someș Delivery: una de tip vox populi, care a identificat amenajarea cea mai dorită de oamenii din zonă și a dat tema „ponton” pentru workshop, și o a doua de tip interviu, care a documentat poveștile, așteptările și dorințele oamenilor și care a produs numărul 2 al gazetei Someș Expres. A treia cercetare a fost propusă de proiectul Insula, selectat prin concurs, care a adus poveștile oamenilor în cadrul Someș Delivery printr-o colecție de interviuri care puteau fi ascultate la căști.
Au fost și două evenimente „comunitare” testate deja anul trecut: Masa bunei vecinătăți, ca un altfel de concept de cocktail de inaugurare, și Oser, târgul de vechituri.
Am încercat să implicăm instituțiile riverane și am avut parte de răspunsuri diferite. Clubul Cotton, căruia-i mulțumim pe această cale, ne-a deschis cu generozitate porțile, primindu-ne în spațiu cu depozit, atelier, cartier general și evenimente, producând în plus și propria intervenție în spațiu pe mal (Șeziblând la Someș!, o serie de șezlonguri încorporate în valul de pământ).
La polul opus avem Universitatea Babeș-Bolyai, care a răspuns favorabil cererii noastre de deschidere a porților parcului Iuliu Hațieganu pe perioada Someș Delivery, dar care într-o fază ulterioară ne-a transmis, prin administrația parcului, că accesul va fi permis doar pe poarta deschisă în mod obișnuit și doar contra cost. Suntem profund dezamăgiți de această închidere, fizică dar și simbolică, a unei instituții de la care ne așteptam să ofere un model de deschidere și viziune vizavi de spațiile publice.
Alte modalități de implicare a cât mai multor clujeni în Someș Delivery 2017 au fost parteneriatele și concursul de proiecte lansat. Ne alegem partenerii dintre instituțiile/organizațiile ale căror proiecte le respectăm și care văd în Someș o miză importantă pentru Cluj. Iar implicarea lor este una specială, care încearcă să ducă preocuparea pentru Someș în rândul comunităților lor. În afară de cei deja menționați, amintim Smida Jazz Festival (care au adus pe malul râului concertele live Exit Oz & A-C Leonte), Institutul Francez din Cluj (care ne-a propus o proiecție specială a selecției internaționale a festivalului Très Court, mutată din motive meteorologice la Casa Matei), Sisters Café (care a animat terasa de la Someș Pavilion), MiniREACTOR (care au adus La Butuci ateliere și spectacole pentru copii), Happy Color (caravana cu jocuri).
Din concurs am ales anul acesta 2 amenajări de spații (Casa din copac și Nature Desks), 3 instalații artistice (Insula, Somn pe Someș și Ophelia – care atrag atenția într-un alt mod, metaforic, asupra apei) și 3 proiecte complexe, interdisciplinare (Cinema Capitol, Trash Songs și Insula – proiect care a reînviat o insulă de vegetație și a adus în atenția clujenilor atât povestea insulelor, cât și pe cele ale locuitorilor din zonă).
Alte evenimente ale acestei ediții: două lansări de carte organizate de Cărturești, o expediție pentru copii propusă de echipa Someș Expres, un atelier al asociației De-a Arhitectura, DJ set-uri cu Rapala, Groove Salad și Alex One.
Ne dorim în continuare o colaborare strânsă cu toți cei menționați, iar în ceea ce privește instituțiile publice sperăm să colaborăm pe termen cât mai lung, în special cu Primăria Cluj Napoca — nu doar în zona de autorizare/cereri/avize, ci sperăm să facem împreună un pas spre o colaborare cu beneficii reciproce și să ne asumăm un astfel de proiect care testează bune practici (cotidiene) urbane.
Salutăm, cu această ocazie, pasul uriaș făcut de către Primărie prin lansarea Concursului pentru Masterplanul Someșului — concurs care sperăm să pună la un loc cele mai bune proiecte și intenții pentru comunitate. Apreciem și suportul primit din partea Regiei Autonome Apele Române, care la fiecare ediție ne-au susținut intervențiile din ce în ce mai îndrăznețe pentru a facilita accesul la apă sau folosirea Someșului pentru agrement, Electrica Serv, care ne-au susținut atât cu electricitatea evenimentului, cât și cu asistență și suport la implementare, și Electrica SEM 110 kv, care ne-au aprobat încă de la început toate intervențiile.
Ajungem și la cei cărora vrem să le mulțumim pentru susținerea proiectului nostru.
În primul rând sponsorilor: Banca Transilvania — pentru al treilea an suporter principal al Someș Delivery, Rothoblaas — care ne-a oferit partea de prinderi metalice a tuturor construcțiilor, Altom — care a susținut anul acesta construirea unui debarcader, Dedeman — pentru sprijinul în realizarea pontonului plutitor, Young & Impress — pentru susținerea pe partea de tipărituri și Hotel Sun — care ne-a cazat oaspeții.
Cel mai mare efort financiar a fost susținut cu ajutorul co-finanțatorilor: Administrația Fondului Cultural Național și Consiliul Județean Cluj.
Instituțiilor care ne-au sprijinit logistic sau pe parte de autorizări: RADP, Electrica Serv, Primăria Cluj, Apele Române și Hidroelectrica.
Welmius, TIFF și AStA pentru sprijinul logistic.
Tuturor partenerilor media.
Colaboratorilor noștri de încredere de la KOOHO (Fülöp Csenge, Bokor Milán, Ambrus Ákos, Barabás Dénes) și Someș Expres (Simona Or-Munteanu, Paula Boarță și Bianca Dimitriu).
Voluntarilor care ne-au ajutat atât la realizarea pontonului (înainte de eveniment), cât și pe parcursul întregului eveniment: Bogdan Abrudan, Dariush Vlad Afrasiabi, Alex Ardelean, Corneliu Antoniu, Dragoș Marian Apahidean, Luisa Maria Azamfirei, Ștefania Boca, Alexandra Daniela Bogdan, Mara Steliana Corpodean, Andrei Costea, Raoul Eduard, Zsolt Artur Farago, Teodora Maria Frenț, Constantin Ștefan Gherasim, Laura Ghiurtz, Cristina Ioana Jurcuț, Spiro Koça, Joshua Francisc Kroon, Andrada Denisa Macavei, Anamaria Marc, Octav Masone, Miruna Moldovan, Marius Sabin Oaneș, Ana Mădălina Olaru, Tekla Pall, Andrada Pinte, Andrei Sorin Pop, Cătălin Pop, Iulia Cezara Pop, Ivona Carmen Svinți, Robert Vasiluț
Și nu în ultimul rând, publicului — cei care s-au aventurat pe malurile Someșului în ciuda vremii capricioase și au testat la propriu ceea ce noi am propus. Acești oameni, sensibili la ideea de spațiu public și de implicare a comunității în luarea deciziilor vitale pentru oraș reprezintă, cu adevărat, viitorul Someșului pe care am încercat să-l imaginăm la această ediție.
Vă mulțumim!