De la magazin trecătorul curios care intervenise în discuția precedentă ne conduce prin labirintul dens al caselor, care au grădina spre Someș și deșeuri pe mal. Aici e ca un furnicar, plin de oameni, mari și mici, mașini, căruțe cu cai, vile mândre finisate și în renovare, dar și case mai modeste. Totul într-un mare zumzet de voci și păreri, cu persoane reunite ca la o șezătoare a satului, în stradă:

– Să facă, mă, omule, ceva! Acolo în spate, la punte, să facă un dig cum e în Cluj, cu gard, să stai lângă apă.
– Atunci nu s-aruncă nici mizerie…dacă-i digul și cu o plasă, o să fie Someșul curat, o să fim și noi, părinții, în siguranță că nu merg copiii jos la apă.
– Pe primarul ăsta nu îl interesează: „Mă, oameni buni aveți de lucru, n-aveți de lucru, care are ajutor, care n-are, câți copii are, să dea un pic de mână de ajutor. Înainte, la primarul celălalt, era mai bine, înainte făcea, ăla a fost mai bun.

La întrebarea cum se descurcă financiar, cineva a răspuns:
„Păăii, de aici faci așa căși, de unde?! De unde… ăștia-s plecați de 20 de ani afară, la alții părinții-s afară, alții beteji, le trebuie să le cumpere medicamente, ce să facă aici…”

Ați dori să vă mutați în altă parte?
– Unde să ne mutăm?! Oricum am auzit că ne dau afară de aici. Ăsta-i primarul care dă ordine: „Mă, demolați-i de aici și îi mutăm dincolo!” Nu-i mai fain dincolo (peste râu, n.r.), noi nu suntem de acolo, noi am muncit pentru cășile astea… Să ne facă dig și cu Dumnezo să ne lase!
Așa primar avem că nu ne ajută nici să ne facem acte pe case. Nu suportă țiganii! De trei ani de zile nu mai avem reprezentant.
Noi la cine să mergem, la el?! Că acolo îi secret. Să fie cum a fost înainte: înainte bătea cu toba, atunci se ține ședință pentru pășune, vezi că pentru curățenie, vezi că pentru asta, în fiecare zi… este… pentru ceva. Îți trebuie cerere să faci, ca să ajungi la domnu’ primar.

Ce fac oamenii cu caii?
– Le dă să mănânce, numa’ că nu pot ieși cu ei prin afară. Le place să îi țină. Înainte de baraj, aici era un pod, pe aici mergeau toate mașinile. Înainte mergeau tancurile pe aici spre poligon.

O femeie de pe bancă se alătură discuției: „Când eram copii făceam baie, apa nu era așa de mare ca acum.”

Ce ați lucrat?

– Am făcut opt clase aici, apoi am fost casnică la copii. Am făcut patru copii, lucra barbatu’, acum a murit de 13 ani. Copiii nu-s plecați, numa’ ginerii sunt plecați, dar fetele mele sunt acasă, la casele lor. Ce să faci, asta e!

Un alt bărbat intervine : „Ar trebui să vadă de problema cu gunoiul, nu să strice aici toată comuna asta!”

Dl. Augustin Lăcătuș, de 59 de ani, ne invită în curtea și grădina sa care dă direct pe malul Someșului și de unde se poate vedea salcia de pe malul opus, unde era înainte drumul spre poligon. În curtea mare cu tot felul de acareturi, mai are un coteț cu o scroafă cu purceluși. De acolo se vede Someșul, cu al său mal consolidat cu resturi de țiglă. Ne întoarcem spre casa sa, înconjurată de flori și pepeni verzi.

„Am multe flori, am muiere florăreasă. Am grădină mare, am avut animale, am avut porci… mi-a luat 40-50 de porci primarul ăsta.

No, aici nu era fain să vie de la primărie să facă un dig?

Eu am mai fost demolat o dată, a fost cam înainte de revoluție, pe partea cealaltă am stat. Ne-a demolat, ne-a dat apartament, am vândut apartamentul, în anii ’90 am mers în armată, apoi am cumpărat terenul ăsta. Acum aud că se poate să ne demoleze. Am vrut să îmi iau ceva teren, că prea mulți suntem aici. Să iau la copii teren. Am deja 11 nepoți. Vă dați seama, ei sunt tineri, copiii cresc, ce să faci aici, nici nu poți să dormi. Dorm ăștia, se trezesc ceilalți, mai pui o muzica, mai pui o asta…

Eu de mic stiu ce-i sărăcia, la 13 ani mulgeam 36 de vaci. Numa’ am muncit în viața mea.

Am găsit teren la 34€ mp. Vă dați seama, pentru ăștia care nu au bani, e mult. Plus că trebuie apoi, canalizare, apă, curent, proiect…”, povestește dl. Augustin.

Mergeți prin Anglia?
– D-apoi așe, nii… nuuu prea… ce mai prindem și noi. Acuma nu am mai mers de anul trecut, cu casa, nevasta operată, bolunzii, noh… asta-i viața omului. Mergi pe dinafară și când vii acasă ești bolnav. De când am venit, de un an de zile, nu am mai muncit nimic. În construcții lucram în afară. Când am fost acuma ultima dată am lucrat la container de gunoi, la deșeuri de-astea. La sortare, era selectat gunoiul, plastic la plastic, carton la carton, mâncare la mâncare… Aici când a fi…

O parte din nepoții săi sunt în jurul său și se joacă, iar dânsul încearcă să scoată niște cuvinte în engleză de la ei: „Fă așee, ni, mă, bravooo, așeee, very good! Speak english? What’s your name, yeee? Sofia, What’s your name?)”
Apoi vine și soția sa alături de copii la o fotografie de familie.

„Pentru toată lumea ar trebui să fie bine”
Ne întoarcem în zona de adunare a oamenilor, unde reluăm dialogul cu cele două doamne așezate pe bancă. Doamna Lăcătuș spune că locuiește aici din
’49.
Cum vi se pare viața aici acum?
– La mine nu contează că tot una a fost, și ca atuncea și ca acuma, când îs bătrână, că-s bătrână, am 72 de ani. Înainte era Someșul mai mare aci, mergeam și ne scăldam în apă. Aici era punte și mergeam peste apă. Acolo ne scăldam.
Era mai curat Someșul pe atunci ?
– Femeia care o fost murdară și atuncea, îi murdară și acuma…
Nu era așa murdar, că nu erau atâția copii pe atunci, că doar copiii fac mizerie. De la construcții nu aruncă nimeni.
Bine ar fi să închidă acolo, să nu cadă copii în apă, că unu de pe strada cealaltă o murit. Lasă-mă, tu, că la țigani nu face primarul, de atâta vreme nu o făcut. Vrem să fie bine. Pentru toată lumea ar trebui să fie bine.