Anul acesta descoperim Someșul în amonte de vărsarea în Barajul Florești și în aval de zona mlăștinoasă din vecinătatea Companiei de Apă. Plecăm într-o sâmbătă toridă dinspre gară spre Florești. Avem noroc, traficul e destul de degajat până la destinație.  Știam Mega Image-ul de lângă sensul giratoriu din Florești, dar despre comunitatea de romi de pe strada Balastierei, despre care urma să ne documentăm, habar n-aveam. Ne erau cunoscute imaginile cu deșeurile stratificate pe malul drept în aval de baraj, întâlnirile organizate de Someș Delivery (SD) cu autoritățile locale, angajamentele luate public pentru întreținerea, curățarea și stoparea deșeurilor și voiam să vedem cum arată lucrurile în situ. Așadar, parchez mașina pe marginea drumului, cum mergi spre baraj, după niște containere ultrapline cu de toate, deversate la propriu.  O fi vorba despre cele ale Balastierei (fabrica de beton de vizavi), cele instalate de dl. Pivariu, primarul Floreștiului…? Și de la cei cu care am stat de vorbă părerile sunt împărțite. Cum ajungem începe o ploaie de vară, scurtă, cu soare și curcubeu peste Someșul deja cafeniu din amonte.

Balastiera

Pe dreapta sunt un șir de case, unele în stare foarte bună, altele improvizate, unele par a fi în plin proces de renovare, se văd și se aud oameni dinăuntru, din spatele perdelelor, din curți. Pe această stradă (Balastierei) circulă mașini foarte des, cu o viteză mult prea mare pentru o stradă fără trotuar și cu mulți copii prin preajmă.

Abordez o doamnă de peste 40 de ani, care-mi povestește că a ajuns aici acum 20 de ani, și care, după ce a fost evacuată din oraș, și-a găsit acest loc unde și-a făcut o casă. Acum nu vrea să mai stea aici, ci intenționează să se mute pe partea cealaltă a Someșului. Lângă dânsa locuiește domnul A. S., de 47 de ani, iar dialogul dintre cei doi ne prezintă situația locului:

– Râul e foarte bun, dar ar trebui drumul un pic lărgit să se poată circula, să nu se urce cu mașinile până pe casele noastre, să circule și oamenii. Acum vreo trei ani a fost făcut de fostul primar, domnul Șulea, înainte era drum de țară. Nu avem groapă de gunoi, nu avem unde arunca gunoiul… doar acum, acolo, la Balastieră, s-au pus containere, de vreo 2-3 luni.  Dacă facem  o renovare în casă, molozul nu avem unde-l arunca. Trece mașina de gunoi în fiecare luni, dar ia numai gunoiul menajer.

– Nouă ne place Someșul, cum să nu ne placă. Eu mă mut pe partea cealaltă (Colonia de sub deal, n.r. ). Aici nu mai stau eu.

– Păi din cauza aia a cumpărat teren peste apă și și-a făcut acolo casă, a renunțat aici din cauza mașinilor, drumul e foarte îngust, trebuie să fii tot timpul foarte atent pentru că nu e trotuar. S-au mutat peste apă vreo patru familii deja.  Ar trebui să ne facă primarul acte pe case, că noi n-avem acte, că ne-au rămas moșteniri, iar înainte nu se făceau. Noi n-avem titlu de proprietate, că n-avem atâta posibilitate de bani să facem acte. Primarul ăsta nou nici cu bani nu îți face acte pe casă, ce crezi că face la țigani?!

– Suntem de mai bine de 20 de ani pe strada asta și primăria nu ne-a pus un bec, de la Balastieră am avut noroc că ne-au dat ei curent. Și drumul l-au asfaltat pentru Balastieră și centură, nu pentru noi…

– Înainte când era drum de țară, Balastiera îl întreținea, și nu era așa aglomerat ca și acum. Containerele le-a pus primăria, dar cu acordul Balastierei. Da’ nu ne dă voie să aruncăm moloz dacă facem o renovare în casă, dacă ne prinde, ne amendează. Ar trebui să avem o groapă de gunoi; cât o fost primarul celălalt, tot timpul am avut. Era în capătul Floreștiului și la Gilău, în multe părți era, amu’ nu mai avem unde arunca.

– Plătim cam 4 milioane (400 de ron, n.r.) pe an pentru compania de gunoi, mașina vine în fiecare luni, o dată pe săptămână. Se strânge tot la grămadă. Uitați cu roaba cum duce gunoiul, la containere, nu are ce să facă, că nu poate să țină tot gunoiul în curte, că miroase.

– Noi avem aici tomberon, da’ acolo îs mai multe familii, nu toți au (abonament la salubritate, n.r.). Nu avem canalizare aici. Avem fosă septică. Vrem să se mențină curățenie și să se facă trotuare. Să tragă canalizarea pe Balastierei, unde stau doar romi și să fie lumina cum e în tot satul. Noi dacă suntem țigani, nouă nu ne pun aici. Peste tot s-a pus în rest. Uitați, acolo la Casa Speranței, au adus pocăiții curentul pe banii lor.

– Nu pot să zic exact câți oameni stau aici, suntem mulți pe aici, stau mai multe familii într-o curte. Uitați domnul ăsta ce mașină are! Ăsta lucrează în primărie, când a venit aici era mai sărac ca mine. Comuna-i mare, intră bani mulți. Acuma conduce mașină de 25.000… Ați văzut ce face primăria…?! Și noi trebuie să mergem de acasă înafară ca să muncim, să ne facem… Mergem pe Germania, pe Anglia și nu venim acasă câte 7-8 luni.

Noi nu avem prioritate la primărie că suntem țigani. Am avut un singur consilier și ăla o murit: Șoni Șulău. Ăla, cât a fost consilier, a bătut cu pumnul în masă pt noi. Când era el, a mers la Balastieră și cu acordul primăriei ne-a pus curentul. Acum nu mai avem pe nimeni că nu mai vor cei de la primărie să pună consilier dintre noi, ca să ne reprezinte.

Nu știu cine l-o pus pe ăsta primar. Trebuia să rămână Șulea. L-o votat care o venit din alte zone, nu l-au votat floreștenii. L-au votat viniturile. Noi am vrea mai mult să vină fostul primar înapoi, nu hoțul ăsta. Ăla o fost get-beget floreștean. El a asfaltat tot Floreștiul și acolo la noi între țigani. Nu a făcut diferența. Ăla chiar s-a ocupat. Ne-a zis acum 5-6 ani că, dacă mai iese o dată primar, ne promite că ne face canalizare. Venea printre noi, printre țigani și ne întreba: Au fost la voi, v-au dus gunoaiele? Ce lipsuri aveți, cu ce vă putem ajuta?  Acum nu mai avem nimic… Nu mai putem ține o vacă, un porc, și noi din asta am trăit, din animale.

Acum o lună și ceva a murit un copil pe apă. Aici locuia, la 200 m.  A mers copilașul la apă, că apa e aproape de casa lor, a mers după o jucărie și a picat în apă. L-au găsit la 20 de m de casă.

– Am vrea și noi să ne facă un parc frumos, să ne facă și nouă ceva pentru copii, să mergem acolo la aer curat, mai stai pe o bancă, bei un suc, o cafea… în timpul ăsta lași copiii să se joace în parc… Dacă vreți, vă arăt 50 de parcuri în tot Floreștiul și aici nouă nu ne-a făcut nimic că suntem țigani. Noi suntem buni numai când vin voturile. Ne-ar plăcea să se facă evenimente cu mâncare și muzică.

– Îi bărbat simpatic (actualul primar, n.r.), tânăr. A fost doctor veterinar aici. Păi, dacă taică-so îi inspector veterinar peste toată zona Ardealului, are o sută și ceva de farmacii veterinare, maică-să e la garda financiară…

 ………………………………………………………………………………………………………………………………………

Atmosfera parcă se încinge și mai tare, așa că ne apropiem de copiii care stau lângă râu. Îi întreb dacă fac baie în Someș și îmi răspund râzând că doar în baia din casa lor, aici merg la scăldat.

Le-ar plăcea să fie un teren de fotbal, bărci, motorete « speed », biciclete cu card, aqua park, pe malul de pe partea cealaltă.

Fülop Alexandru locuiește tot pe str. Balastierei, are 33 de ani și șase copii. Uneori merge cu căruța să arunce gunoiul la fosta groapă din Gilău, de fapt, tot drumul acela, spune el că e minat cu gropi de gunoi astupate, majoritatea resturi de la materiale de construcții. Crede că oamenii cumpără prea mult de la magazin, astfel că aruncă pe măsură. E foarte revoltat pe noua lege care nu-ți mai permite să crești animale dacă nu ai teren agricol în posesiune, ceea ce pentru el ar fi imposibil. Înainte avea mulți porci, dar a trebui să renunțe.  Cu toate acestea, recunoaște problema celor care au avut sau mai au animale : cotețele cu toate deșeurile produse de acestea se deversează direct în râu. Înainte se foloseau ca bălegar, acum puțini sunt cei care mai lucrează terenul agricol în zonă, spațiul verde fiind mâncat cu repeziciune de blocurile nou construite. Până și pășunea cailor și a oilor de cealaltă parte a râului spune că a fost privatizată. Privind valurile ciocolatii ale Someșului, în care câțiva copii se aventurează să treacă de pe un mal pe altul, observăm că întinderea verde e animată de tot felul de animale, precum o scenă din Kusturica.

Cengheri Gheorghe are 37 de ani și își amintește cum familia sa a lucrat la CAP, actualul Aquapark din Florești și pensiunea Casa Zânelor. Și acesta, din cauza lipsei actelor de proprietate pe casă, nu-și poate face contract cu firma de salubritate, așa că mai arde gunoaiele, le mai adună și le duce cu căruța vreo 3 km spre Gilău. Ar pune un indicator de limitare a vitezei, camere video pe stâlpul de lângă casa lui, unde s-au întâmplat mai multe accidente soldate cu fuga făptașului și ar instala o balustradă de protecție pentru copii. Zvonurile cum că o eventuală autostradă sau centură s-ar construi în zonă îl îngrijorează, iar ideea că i-ar fi demolată casa nu l-ar speria, dacă i s-ar acorda o locuință adecvată în altă parte.

Colonia de sub deal

Traversăm puntea care se bălăngăne sub picioare, veche de peste 20 de ani ca să ajungem pe partea cealaltă. Aici, malul Someșului, e verde, natural, cu o luncă ca de câmpie. Parcă schimbăm registrul. Te izbesc doar straturile de gunoi fosilizate, adunate pe malul opus, de pe care am venit, vizibile doar acum. Alegem să descoperim Colonia de sub deal, cum i se spune așezării de aici. Paralel cu râul înaintează o alee din beton, de pe care vin copii cu biciclete, grupuri cu câini de companie, unii în lesă, alții liberi să zburde, cai care pasc pe margine deranjați de un ATV ambalat prea tare, tot pe lângă apă. Urmăm cotitura potecii la stânga, iar pe dreapta rămâne un șir de sere mândre tare cu legumele ce se zăresc prin ușa deschisă. Apelul nostru la comunicare nu și-a găsit receptorul, așa că ne continuăm drumul pe lângă case rezidențiale, care mai de care mai aranjată și gospodorisită, cu piscini interioare, dar și cu găini și capre. Liniște și multă verdeață în acestă zonă dincolo de punte. Dintr-o curte vine un domn care stă de vorbă cu noi:

– Stau aici  de 40 de ani. Pe atunci nu erau atâtea gunoaie, îmi amintesc, înainte, în unii ani, creștea apa și erau inundații. Nu aveam baraj, aveam o punte construită de către localnicii de aici, apa a distrus-o de câteva ori. Era mult mai liniștit și mai curat. Trebuie luate măsuri, dar să fie și puse în practică. Părerea mea e că, ar ajuta să fie curat. Oricine vine pentru prima dată și vede ce e acolo ( „zona roșie”, n.r.)… Au clădit cu saci de gunoi acolo, că dacă mergi la groapa de gunoi trebuie să plătești, așa că mai bine i-au pus acolo. Problema principala e mizeria. Va dați seama că mizeria aia și în Cluj ajunge. O măsură cred că ar fi indiguirea. Așa cum s-a indiguit până aici la punte. Ar fi cam dureros apoi să arunci peste beton mizeria, că atunci ar putea fi foarte ușor de depistat cel care aruncă. Acum nu mă mai prea plimb pe malul Someșului. Când eram copil da, făceam baie, mergeam cu bicicletele până la coada lacului, către Gilău. Era fain, erau pomi, tufe, puteai sta liniștit, inclusiv la pescuit. Aveam 10 ani, un băț de alun, un pic de ață… prindeam, nu prindeam, dar ce conta, ne distram!

La serele de lângă, din câte știu, nu trag apă din Someș pentru irigare, pentru că nu-i lasă primăria. Trebuie să plătească apa, ceea ce sincer, mi se pare o aberație foarte mare, având în vedere că e Floreștiul, că pretind că încurajează agricultura. Asta e, nu avem voie să folosim apă pentru agricultură. Ar ajuta puțin, în lupta cu produsele concurente, pentru agricultorii locali să nu plătească 1000 lei apă, doar 500 lei curentul… N-ar mai vinde roșii cu 10 lei, le-ar vinde cu 9… Mă pot lupta un pic cu ceilalți care…”

Înconjurăm această zonă rezidențială și ajungem cam în același punct, la grădina cu căprițe și tot un domn din grădină, pe nume Vasile,  ne transmite scurt:

-Aș vrea să aranjeze podul! Merg la o nuntă și mi se agață haina în gard!

Cu ifronul peste Someș

Traversăm din nou podul și ne îndreptăm de data asta spre un minimarket din cartier. Soarele se pregătește să apună peste baraj, iar oamenii mișună pe străzi ca într-un furnicar. Suntem în cartierul Dalas, cu clădiri somptuoase cu cai nechezând împietriți pe acoperișurile caselor, dar și cu căsuțe modeste, cu perdele fluturând peste zidurile colorate. Căruțe, tractoare, mopede, mașini  se succed cu repeziciune în peisaj. Pe drum copiii mănâncă semințe, tinerii se afișează ca la parada modei, iar alții stau pe bancă sau pe la colț de stradă la povești.

Domnul Nucu, de 60 de ani se nimerește să treacă atunci pe lângă noi și  se plânge din prima de gunoaiele din Someș. Iată povestea sa:

“ Mai demult, eu am stat dincolo de apă (în Colonia de sub deal, n.r.), în ’80 m-am mutat aici. Nu era punte, erau apele mari, era foarte curat, nu era mizerie, puteai să faci baie, ca lacrima era. Romii erau demult aici, dar nu erau atâția. Dacă treceți puntea, construită acum 20 de ani, veți vedea… grajdurile, wc-urile, canalizările, toate-s în Someș, fotolii, plapume, dormeze, toate-s agățate pe răchite. Păi nu trăim în Patagonia…

În ’86 s-a construit barajul, înainte nu puteai merge la școală, la lucru, nicăieri, numai cu ifronul, că pe atunci nu erau buldozere. Te puneai în cupă, se ridica cupa sus și mergea cu tine.

Înainte, acolo unde-i țeava aia de atenționare să nu arunci gunoaie, acolo era un pod și aici iar era un pod mai mare, pe unde a trecut armata cu taburile, cu tancurile, mă rog… în ’77 a fost asta. De atunci l-a rupt apa și nu am mai avut pod. Și noi acolo, eram izolați. De aceea, în ’80 m-am mutat din Colonie pe  partea cealaltă. Eu mi-am luat aici (locuință, n.r.), mama și-a luat la bloc, numai să nu mai stăm acolo, că erau inundații, nu era baraj, erau apele mari. Ne luam plapumă, pernă și fugeam pe deal; era maare apa, dar era o lume bună pe atunci, mai respectuoasă. Acuma, pruncii nu mai știu de bună ziua, de sărut-mâna și nici de rușine. S-o destrăbălat lumea asta, nu știu…

Am fost păstor. De acolo nu iei pensie, acolo-i ciobănie. Acum am o pensie de boală.

Veneam cu măgarul cu laptele, cu bidoanele de acolo de pe deal până la punte. Treceam pe punte bidoanele, veneau oamenii, mă așteptau aici, când a rupt puntea apa, mergeam prin Donath cu măgarul cu laptele… era greu, dar eram o comună…  Nu erau decât câteva case pe lângă drum, nu erau blocuri, toată lumea lucra pământul. De aia nu ne merge bine acuma, că pământul nu-i lucrat. Acuma, nu le mai trebuie nimic, numai bani, bani, bani!

Cum spuneau bătrânii mai demult, ce-a fost am văzut, ce va fi vom vedea! ”