Smida Ride 2022

  • Autor Redacția
  • Data 16 august 2022

Vineri, 19 august

În 2022, revenim la Smida Jazz Festival pe două roți! Politica festivalului este clară, dacă pedalezi la festival primești acces gratuit (full-pass festival și camping): https://smidajazz.ro/info/

Formular înscriere până în data de 18 august ora 24:00 https://forms.gle/faQKu2dkEkHC5Kvn6

Noi ne organizăm din nou și mai bine de data asta. Propunem să mergem împreună pe două variante.

𝗧𝗥𝗔𝗦𝗘𝗘

▶ Traseul A (nivel mediu) Bologa – Smida / Smida – Huedin

TUR vineri 19.08 – 7:30 la gara din Cluj

La fel ca anul trecut, pornim din Cluj, la ora 7:48 cu trenul până la Bologa, apoi pedalăm de acolo 43 km. Mergeți alături de colegi ai Someș Delivery și Clujul Sustenabil. 

RETUR luni 22.08 – 10:00 la intrarea principală din festival

La întoarcere, pornim la ora 10:00 din fața intrării principale în festival, pedalăm cei 47 de km până la Huedin de data asta de unde luăm trenul înapoi spre Cluj la 16:55. În Continuare veți fi alături de colegi noștri de la Someș Delivery și Clujul Sustenabil. Dacă nu prindem trenul de 16:55, mai este unul la 17:45.

▶Traseul B (nivel avansat) Cluj – Huedin – Smida / Smida – Râșca – Cluj

TUR vineri 19.08 – 8:45 la obelisc / bul. Eroilor

Pentru tura directă Cluj – Smida, ne vedem pe bulevardul Eroilor la obelisc pentru o cafea și o scurtă ședință tehnică. La ora  9:00 – decolăm 

Aceasta tură este mai lungă, aproximativ 100 km, și necesită un nivel mediu-avansat / avansat. Veți pedala alături de riderii de la Reborn Bicycle și Cluj Fixed Gear, ei cunosc traseul și îi puteți urma pe ruta propusă de ei: Cluj – Gilău – Huedin – Călata – Răchițele – Smida.

Persoana contact- Bogdan Vrabie, tel 0753695313

RETUR luni 22.08 – 10:00 la intrarea principală din festival 

La întoarcere, pornim la ora 10:00 din fața intrării principale în festival și-i vom urma din nou pe cei de la Reborn Bicycle și Cluj Fixed Gear pe traseul de întoarcere care va fi diferit: Smida – Răchițele – Călata – Văleni – Râșca – Căpușu Mare – Gilău – Cluj. Traseul va fi unul tot de aproximativ 100 km, dar va profita de mult mai multe coborâri și un peisaj diferit. Punctul de sosire în Cluj va fi tot pe bulevardul Eroilor la obelisc.

𝗧𝗥𝗔𝗡𝗦𝗣𝗢𝗥𝗧 𝗕𝗔𝗚𝗔𝗝𝗘

Putem asigura transportul bagajelor din Cluj. Le preluăm cu o zi înainte de plecare, joi 18.08, până la ora 19:00 la biroul nostru din str. Napoca 2-4, ap. 58. Pentru retur, bagajele se vor prelua luni 22.08, până la ora 10:00 de lângă intrarea în festival iar în Cluj se pot recupera în aceeași zi până la ora 19:00 sau marți până la 18:00 de la aceeași locație (str. Napoca 2-4, ap. 58).

𝗗𝗘𝗧𝗔𝗟𝗜𝗜 𝗧𝗥𝗔𝗦𝗘𝗘

Traseul A (nivel mediu) 

TUR  Bologa – Smida

Traseu pentru bicicletă nivel MEDIU

43 km, urcă de la 500 m la 1250 m altitudine, asfaltat în proporție de 95%.

Lungimea totală: 43 km

Diferență de nivel: 750 m

Dificultate: bicicliști mai experimentați și antrenați

Timp estimativ: minimum 4 ore (fără opriri)

Pedalăm împreună cu Clujul Sustenabil șI Echipa Someș Delivery

Pornirea se realizează din gara Bologa, după gruparea participanților care optează pentru plecarea cu trenul din Cluj-Napoca

Principalele puncte de trecere sunt Bologa, Săcuieu, Scrind-Frăsinet, Răchițele, Doda Pilii și în final Smida. Traseul urcă de la 500 m la 1250 m altitudine, iar singurul segment neasfaltat este între Doda Pilii și Smida (aproximativ 3 km).

Hartă:

https://www.bikemap.net/en/r/9430256/#9.86/46.769/22.8604

RETUR Smida – Huedin

Traseu pentru bicicletă nivel MEDIU

Lungime totală: aprox. 47 km

Diferență de nivel: aprox. 600 m

Timp estimativ: minimum 4 ore (fără opriri)

Pentru întoarcerea din Smida la gara din Huedin propunem un traseu care, chiar dacă este mai lung, beneficiază de niște peisaje montane superbe. Traseul are aproximativ 47 km, cu o diferență de nivel de aproximativ 600 m și în mare parte este drum forestier cu câteva porțiuni de asfalt. Acesta pornește din Smida, iar în Doda Pilii traseul urmează drumul spre Dealul Boții, Bălcești, Călata, Sâncraiu ajungând în final la Huedin.

Hartă:

https://www.bikemap.net/en/r/9430336/#10.02/46.7562/22.944

Traseul B (nivel avansat)

TUR Cluj – Huedin – Smida

Traseu pentru bicicletă nivel Avansat

Lungimea totală: aprox. 100 km

Diferență de nivel: aprox 1300 m

Dificultate: bicicliști avansați, obișnuiți cu ture de peste 80 km și cățărări susținute.

Timp estimativ: 7-8 ore cu pauze 

Plecarea se face din centrul Clujului de la obelisc, pe bulevardul Eroilor, după o cafea și scurtă ședința tehnică. Se va merge pe asfalt pe ruta: Cluj – Gilău – Huedin – Călata – Răchițele – Smida. 

Hartă:

https://www.bikemap.net/en/r/11587120/#8.62/46.7529/23.2041

RETUR Smida – Râșca – Cluj

Traseu pentru bicicletă nivel Avansat

Lungimea totală: aprox. 100 km

Diferență de nivel: aprox 1300 m

Dificultate: bicicliști mediu și avansați, obișnuiți cu ture de 60-80 km și urcări moderate.

Timp estimativ: 7-8 ore

La întoarcere traseul va fi diferit față de cel către Smida și va profita de mult mai multe coborâri și de un peisaj diferit pe ruta: Smida – Răchițele – Călata – Văleni – Râșca – Căpușu Mare – Gilău – Cluj. Punctul de sosire în Cluj va fi tot pe bulevardul Eroilor la obelisc.

Hartă: 

https://www.bikemap.net/en/r/11587198/#8.62/46.7237/23.2041

𝗔𝗖𝗖𝗘𝗦𝗨𝗟 𝗟𝗔 𝗙𝗘𝗦𝗧𝗜𝗩𝗔𝗟

Smida Jazz Festival încurajează transportul pe două roți și cei care pedalează până la festival minimum 50 de kilometri beneficiază de intrare liberă la festival și camping (dacă arătați track-ul înregistrat cu ajutorul unei aplicații). Se aplică și celor care vin din Bologa sau Huedin!

Regulile complete de acces la Smida Jazz Festival 2022

𝗔𝗡𝗨𝗟𝗔𝗥𝗘𝗔 𝗦𝗔𝗨 𝗔𝗠𝗔̂𝗡𝗔𝗥𝗘𝗔 𝗔𝗖𝗧̦𝗜𝗨𝗡𝗜𝗜:

Acțiunea poate fi anulată dacă prognoza meteo este foarte nefavorabilă, caz în care îi vom anunța personal pe toți cei înscriși cel târziu cu o zi înainte, până la ora 19.00.

În situația în care prognoza nu anunță o perioadă îndelungată de ploaie, acțiunea nu va fi anulată.

𝗡𝗨𝗠𝗔̆𝗥 𝗗𝗘 𝗣𝗔𝗥𝗧𝗜𝗖𝗜𝗣𝗔𝗡𝗧̦𝗜

Maximum 30 de persoane pe fiecare traseu (A sau B)!

𝗘𝗖𝗛𝗜𝗣𝗔𝗠𝗘𝗡𝗧 𝗢𝗕𝗟𝗜𝗚𝗔𝗧𝗢𝗥𝗜𝗨:

Trusă tehnică (cameră de schimb și petece, pompă, trusă minimală de scule – multitool, leviere pentru a da jos anvelopa

Pelerină de ploaie

Rucsac de tură dar nu mai greu de 3-5 kg, ideal ar fi să aveți geantă care se montează pe cadrul bicicletei, sub scaun sau pe ghidon (SADDLE BAG, TOP TUBE BAG )

Cască obligatorie!!! Nu acceptăm participanți fără cască!

Mănuși de bicicletă ușoare

Cremă de protecție solară

Haine pentru vreme mai rece și / sau vântoasă, inclusiv căciulă, mănuși cu degete lungi, hanorac sau foiță, polar / bluză termo, colanți și suprapantalon / pantalon de foiță

Mâncare pentru o zi 

Apă minim 1,5 litri / persoană / zi

Lumini față spate pentru bicilcete / frontale

O trusă medicală minimă de prim ajutor (plasturi, pansament, dezinfectant, etc)

𝗜𝗡𝗙𝗢𝗥𝗠𝗔𝗧̦𝗜𝗜 𝗜𝗠𝗣𝗢𝗥𝗧𝗔𝗡𝗧𝗘

În zonă sunt localități, izvoare cu apă potabilă, magazine etc.

Traseul A  – este adresat persoanelor 16+ și care au experiență anterioară pe trasee de minim 30-40 km.

Traseul se poate realiza cu biciclete tip MTB, cursieră, gravel sau electrică. Biciclete de oraș doar dacă sunt capabile să ruleze bine pe cățărări.

Traseul B – este adresat persoanelor 16+ care au experiență anterioară pe trasee de minim 80 km și cățărări susținute

Traseul se poate realiza cu biciclete tip cursieră, gravel sau electrică. Bicicletele MTB nu le recomandăm, doar dacă doriți să faceți și traseul la Izvoare de duminică atunci nu ezitați!

În principiu, drumurile sunt line și uscate. Se merge pe asfalt 99%. Să aveți pneurile umflate, lanțul curat și uns și, desigur, frâne funcționale.

Vă recomandăm să aveți piese de rezervă, consumabile și scule pentru bicicletă în caz de incidente.

Recomandăm ca bicicletele să aibă dotările cerute de legislația rutieră – sursă de lumină roșie și albă, coliere reflectorizante și elemente reflectorizante pe roți, sonerie, cască obligatorie. Toate echipamentele menționate sunt necesare pentru că ne vom afla într-o zonă montană destul de înaltă și chiar la prognoze de soare 100% pot apărea neașteptat ploi, grindină sau ceață etc.

Accesul în festival, campare și parcarea bicicletelor sunt asigurate de organizatorii festivalului!

Biletele de tren sunt în responsabilitatea participanților! 

***

🌲🎷Smida Jazz, festival-vacanță la munte, aduce împreună, în Parcul Natural Apuseni, jazz-ul de avangardă și activitățile în aer liber. Cea de-a VI-a ediție are loc între 19 – 21 august 2022.

www.smidajazz.ro