Soluții Bazate pe natură la Someș | LANSARE DE CARTE în prezența autorilor

În cadrul evenimentului Someșul Post Indutrial, vă invităm la lansarea formei tipărite a cărții Soluții Bazate pe Natură la Someș. Volumul colectiv coordonat de Adrian Dohotaru, Soluții Bazate pe natură la Someș, propune o abordare multidisciplinară asupra râului Someș și asupra afluenților, îmbinând perspective din domenii diverse: ecologie, urbanism, arhitectură, dezvoltare comunitară, mobilitate, sociologie, politologie, fotografie etc.

Zonele industriale din nordul orașului sunt subiectul unui capitol al volumului, intitulat Reconfigurarea Someșului în zona industrială a orașului Cluj, capitol care analizează premisele procesului amplu de restructurare urbană care va transforma aceste arii în următorii ani. Acest proces ar putea fi o oportunitate de a aplica un model urban sustenabil, bazat pe valorificarea patrimoniului industrial și a patrimoniului natural, prin amplificarea culoarului verde-albastru al Someșului și prin rezervarea unei lățimi libere consistente la râu, care să permită în viitor implementarea unor Soluții Bazate pe Natură.

Volumul în varianta digitală poate fi descărcat de pe site-ul editurii Presa Universitară Clujeană, punând în coș cartea, „cumpărând-o” cu 0 lei: https://libraria.ubbcluj.ro/…/ebook-solutii-bazate-pe…/

Autori: Adrian Dohotaru, Tibor Hartel, Andrei Lazăr, Adriana Măgerușan, Radu Mititean, Mircea Munteanu, Gyongyi Pasztor, Andrada Tobias.