Arhiva Proiecte
Inaugurarea Someș Delivery 2015
Am inaugurat prima ediție a proiectului nostru la Pavilionul Someș Delivery, amplasat pe malul verde de lângă clădirea Astoria. Discursurile din partea organizatorilor (Mihai Mateiu, Marius Moga) au fost urmate de vizitarea expoziției găzduite de pavilion – o prezentare a tronsonului de Someș abordat și a intervențiilor realizate pe…
Inaugurarea Someș Delivery 2016
Someș Delivery 2016 a debutat oficial cu scurte discursuri din partea organizatorilor (Șerban Țigănaș, Mihai Mateiu), dar și a comunității cartierului Grigorescu, pe care proiectul a încercat să o cointereseze. Doamna Ana Rosenberg a povestit cum se văd amenajările noastre pe fereastra dinspre Someș și a transmis un mesaj de apreciere…
Someș Pavilion
Pavilionul din 2016 a fost gândit ca un umbrar care să adăpostească o parte din evenimentele Someș Delivery, dar și o terasă și un loc cu jocuri pentru copii. El a fost amplasat în vecinătatea Someșului, pe aleea dintre Cluj Arena și Parcul Central.
Loc de întâlnire
Ne-am propus să testăm timp de patru luni (aprilie – iulie 2016) modul de funcționare al unui loc de întâlnire pentru comunitatea riverană. Să-i cunoaștem pe cei care locuiesc în apropierea râului, să aflăm modul lor de relaționare cu un astfel de spațiu și să punem bazele unei…
DJ Set — Vamanu
A doua seară de Someș Delivery cu Vamanu. Un eveniment marca Atelier Cafe.
Open Houses
O plimbare pe malul Somesului, prin care participanții au putut afla direct de la sursă, adică de la locatari, despre istoria locului, cu poveşti uitate, mitizate sau rememorate. Popasurile au fost în cinci puncte pe traseul nostru, între podul Garibaldi şi Napoca. Oamenii din spatele fațadelor au impartăşit povestea și…
BalconyTV #someședition
Someșul a fost fundalul pentru filmarea a patru videoclipuri în stilul BalconyTV – „music with a view”. Live shooting-uri au fost urmate de mini-concerte pentru publicul prezent. Echipa: Halmen József, Nagy-Györk Hunor, Stanik Bence Line-up: 17:00 – Ozone Mama…
Masa bunei vecinătăți
Un brunch duminical pe Pietonala Muzicescu în dreptul Locului de întâlnire: cu mâncare și băuturi de-acasă, muzică în surdină, și povești cât cuprinde. Un proiect cârmuit de Ștefana Dunca.
Zoologia pentru pici
Societatea de Antrozoologie s-a alăturat Someș Delivery pentru a-i învăța pe cei mici despre lanțul trofic, impactul poluării asupra naturii și modul în care recunoaștem emoțiile la animale — toate astea prin activități interactive, jocuri și discuții.
Someșul Inspiră
O sesiune de introducere în mindfulness pe malul râului, la granița dintre oraș și natură. …
Best of Filmul de Piatra
Proiecție specială a filmelor câștigătoare de la ediția din 2015 a Festivalului Filmul de Piatra. În prima seară de Someș Delivery la un eveniment care face legătura între ediția trecută și cea viitoare a Festivalului Filmul de Piatra: cele mai bune filme din 2015 și anunțul…
Ambiental River: Concert live Cristian Ciceu Trio
Cei de la Ambiental River nu au avut prea mare noroc de vreme bună, dar asta nu i-a împiedicat să improvizeze cu talent la Someș Delivery, în două zile consecutive. Ambiental River a fost un happending de jazz ecologic selectat în urma concursului de proiecte lansat de Someș Delivery. Echipa:…