Someșul povestit ~ de vorbă cu

Șerban Țigănaș

Șerban Țigănaș, actualul președinte al Ordinului Arhitecților, ne-a povestit într-una din zile cum e pentru el Someșul. Cum vede el, atât ca locuitor al Clujului, cât și ca arhitect, potențialul Someșului și a unor amenajări de-a lungul râului. Am început cu o serie de amintiri de pe lângă Canalul Morilor, la cele mai frumoase locuri de pe râu, dar și cu o perspectivă a ceea ce ar putea fi amenajat.

Care este cea mai puternică amintire a dvs. legată de Someș?

Locuiesc în casa în care m-am născut, pe strada Argeș, lângă Canalul Morilor. Am copilărit explorând cu prietenii din cartier malurile canalului în sus și în jos, depășind obstacolele care ne ieșeau în cale. Uneori părea că suntem în junglă, alteori că evadăm din prizonierat sau că luasem urma unor adversari care nu mai aveau cum să ne scape. Odată explorarea a fost mai lungă ca de obicei și am ajuns, dincolo de parcul căruia atunci îi spuneam Babeș, în locul în care canalul se naște din Someș. Am aflat de unde vine. Mai apoi am explorat în aval până lângă locul pe care îl numeam ștrandul Clujana, unde canalul se întoarce în Someș. M-am simțit foarte matur atunci. Înțelesesem de unde vine și unde se duce toată apa pe care o vedeam zilnic.

Care este pentru dvs. cel mai frumos loc de pe Someș (din Cluj)? Dar cel în care vă plimbați cel mai des?

Sunt atât de multe locuri frumoase încât e o nedreptate pentru fiecare dintre ele să îl pomenesc pe un altul. Pe Cetățuie, vara, spre seară, când soarele bate în ferestrele sinagogii și acestea îl reflectă înapoi, în apă, și e multă liniște și fiecare acoperiș și turn e la locul lui și mai poate trece o zi.

 

Ce ați schimba la Someșul din Cluj? Cum v-ar plăcea să fie el amenajat? Eventuale referințe din alte părți.

Mi-ar plăcea ca lucrurile pe care le atingi cu mâna, cu piciorul, pe care calci sau te așezi să fie făcute cu grijă, ca pe vremuri în preajma râului. Asta nu însemnă să arate ca pe vremuri, când parapeții podurilor sau lampadarele erau cele ale timpului. Însemnă să fie bine făcute. Tot ce s-a amenajat în amonte de podul Garibaldi, chiar pe mal, e parcă făcut de mântuială. Nimic terminat, nimic finisat, toate scările au trepte inegale, betoanele sunt atacate de îngheț și dezgheț, iar unele locuri particulare pur și simplu i-au lăsat pe cei care au improvizat lucrările fără soluție. Cea mai frumoasă pistă de biciclete e ocupată de pietoni, care s-au răzbunat pe mașinile care stau pe trotuare sau pe stradă și unde nu le-ar fi locul, care s-au răzbunat pe construcțiile noi, care nu le-au lăsat destul spațiu pentru parcare, care s-au răzbunat pe construcțiile vechi, care nu știau că o să apară mașinile, care s-au răzbunat pe … și ajungem la daci și la romani, despre care nu știm oricum cu toții același lucru, sau nu am vrea să știm.

Cum arată pentru dvs. o după-amiază sau seară plăcută pe malul Someșului? 

Sar peste momentul în care se întorc ciorile de la lucru, de la groapa de gunoi, pentru că croncăne atât de tare încât nici avioanele nu se mai aud ca lumea. O plimbare, parte pe jos și parte cu bicicleta, traversând de pe un mal pe altul, pe mai multe poduri și alegând o bancă pe care dacă stai, timpul devine altceva. Mai poate fi o poveste despre ce a fost, dar mai ales despre ce ar putea să fie, poate câteva întâlniri cu alți oameni care trec și ei pe acolo și îi cunosc sau recunosc.

Someș Delivery e un proiect care încurajează testarea prin amenajări temporare. Ce ați testa la SD?

Aș încerca să văd cum se poate comunica cu ajutorul apei. Îmi imaginez un loc din care poți lansa mesaje plutitoare și unul în care le poți primi, vorbind astfel cu oameni pe care nu îi cunoști. Un fel de curier pe apă.

Pe care porțiune de mal al Someșului v-ar plăcea să proiectați ceva? Știți deja ce?

Am comis deja câteva proiecte care au marcat traseul Someșului și Clujul, deci firesc ar fi să las și pe alții. Mi-ar plăcea să se facă pasarela pe care am desenat-o în biroul nostru, pentru pietoni și bicicliști. Sunt convins că ar aduce ceva necesar, dar nu cred că singură, fără o amenajare cuprinzătoare, cu un anumit spirit, într-o anumită manieră distinctă, care nu există încă. Numai legând lucrurile între ele Someșul ar putea căpăta un caracter mult mai puternic, pe care nu îl are încă. E nevoie de design, de detaliu, de atingere fină și robustă în același timp. O atingere pe care dacă i-o oferim acum, trebuie să fie suficient de puternică ca să placă și peste 50 de ani.

 

Șerban Țigănaș

Șerban Țigănaș este unul dintre fondatorii Someș Delivery și un nume recunoscut în domeniul arhitecturii, având poziția de președinte al Ordinului Arhitecților din România.

A absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu” din București în urmă cu 27 ani, predă în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca.