Someș Delivery 2016
Mizele acestei ediții au fost continuarea explorării pe patru paliere (spațiu, evenimente, comunitate și mediu) începute în 2015, reiterarea unei idei de folosire a malului dinspre Parcul Central cu valorizarea elementului verde (Someș Alley 2), apropierea și implicarea locuitorilor din cartierul Grigorescu, identificarea factorilor care împiedică o apropiere în siguranță de apă și a unor rezolvări ușor de realizat, precum și testarea unor idei de amenajare a malurilor.
Parte proiecte alese prin concurs public, parte propuneri proprii și ale partenerilor, Someș Delivery 2016 a însumat 8 intervenții temporare în spațiu, 4 instalații, o pietonalizare temporară, o deschidere de spațiu ulterior permanentizată și 20 de evenimente de animare.
Au participat peste 1500 de oameni, care au parcurs malurile Someșului de pe acest tronson urmând harta amenajărilor și evenimentelor propuse de Someș Delivery.
Concluzii și urmări
Apreciem pasul înainte făcut de Apele Române, care ne-au aprobat în premieră o activitate pe apă: traversarea râului cu bacul. (Reamintim că la prima ediție Someș Delivery au fost aprobate doar amenajări care atingeau albia minoră.)
Am constatat lipsa exercițiului consultării comunității în legătură cu amenajarea spațiului public și, în oglindă, neîncrederea clujenilor în viziunea și competența autorităților pe acest domeniu (vezi gazeta Someș Expres).
Observarea dinamicii oamenilor a relevat nevoia unei legături pietonale între maluri în zona Cluj Arena și a unor treceri de pietoni suplimentare pe Splaiul Independenței, care să permită apropierea de Someș dinspre Parcul Central și Cluj Arena. Nevoia acestor treceri de pietoni a fost semnalată din timp Primăriei. Deși aprobate și promise de aceasta, trecerile nu au fost realizate — un aspect care a periclitat siguranța participanților la eveniment și față de care am transmis o poziție oficială.
Aleea Podului Napoca (trotuarul exterior de pe partea vestică a podului), deschis în premieră în cadrul Someș Delivery 2016, a rămas definitiv accesibil pietonilor.
Pietonalizarea temporara a străzii Gavril Muzicescu a demonstrat atât neimportanța ei în traficul auto al zonei cât și uriașul său potențial de zonă de promenadă și agrement.
Someș Delivery 2016 a câștigat Community Recognition Award la conferința internațională Architecture din Cluj și a fost nominalizat la secțiunea Arhitectura spațiului public și urbanismul a Bienalei Naționale de Arhitectură de la București.
Proiectul nostru analizează râul atent, din mai multe puncte de vedere, și testează posibile soluții de amenajare a malurilor și accesibilizare a apei. Este important ca municipalitatea să ia act de aceste cercetări și să țină cont de rezultatele lor în luarea deciziilor legate de Someș.
Galerie de imagini
Harta tronsonului
Evenimente
Sâmbătă, 18 iunie 2016
Duminică, 19 iunie 2016
Amenajări
Aleea Podului Napoca
Deschidere în premieră, la insistențele Someș Delivery, a părții îngrădite de trotuar de pe podul Napoca. Mobilată temporar cu băncuțe care oferă o perspectivă perfectă asupra unora dintre cele mai frumoase apusuri de soare din Cluj.
Coconocuib
Cuibul este spațiul protejat, sigur și liniștit. Recreat pe malul apei, CoconoCuibul este o alveolă protectoare, care reduce zgomotul de fond pentru a te lăsă să te bucuri de sunetele apei curgătoare și a viețuitoarele din jurul acesteia. Realizat cu materiale naturale precum răchita…
La umbra crengilor
Sunt puține locuri în oraș unde ne putem bucura de umbra arborilor pe malul Someșului și chiar în aceste condiții arborii maturi de pe Splaiul Independenței au fost puși sub amenințare la finalul anului trecut. La umbra crengilor este un umbrar din crengi uscate…
Loc de întâlnire
Ne-am propus să testăm timp de patru luni (aprilie – iulie 2016) modul de funcționare al unui loc de întâlnire pentru comunitatea riverană. Să-i cunoaștem pe cei care locuiesc în apropierea râului, să aflăm modul lor de relaționare cu un astfel de spațiu și să punem bazele unei…
Pietonala Muzicescu
Timp de două zile, strada Muzicescu se închide pentru mașini și se deschide pentru oameni, demonstrând utilitatea și pitorescul unei pietonale pe malul râului. …
Someș Alley 2
Pentru că anul trecut Someș Alley a fost printre cele mai apreciate intervenții din cadrul Someș Delivery, dar și pentru că mulți oameni și-au exprimat dorința ca aleea să fie refăcută, aceeași echipă va construi anul acesta Someș Alley 2. Ea va fi amplasată tot pe Splaiul Independenței, în dreptul…
Pier-to-Pier
Pier-to-Pier este un bac, o plută rulantă pe cablu care face posibilă traversarea râului în zona Cluj Arena, acolo unde credem că e cea mai mare nevoie de o legătură pietonală pentru că Podul Garibaldi și Podul Napoca sunt foarte depărtate.
Someș View
Gradenă pe malul râului, ferită de zgomotul străzii și cu o perspectivă amplă asupra segmentului Garibaldi-Napoca. Loc de relaxare în care liniștea e răsplătită, în timpul nopții, de apariția licuricilor.
Someș Mill
Apa a fost dintotdeauna o sursă de energie pentru orașe, dar azi când hidro-energia se produce industrial și condiționează dezvoltarea urbană suntem mai puțini conștienți de asta. O moară care asigură energie electrică cât să îți incarci un laptop sau un telefon este un mod de apropriere a…
Someș Pavilion
Pavilionul din 2016 a fost gândit ca un umbrar care să adăpostească o parte din evenimentele Someș Delivery, dar și o terasă și un loc cu jocuri pentru copii. El a fost amplasat în vecinătatea Someșului, pe aleea dintre Cluj Arena și Parcul Central.
Instalații
Licurici
Pâlcuri de licurici digitali plasați în copaci ce reacționează la prezența oamenilor din apropiere și o serie de senzori ce fac ca “licuricii” să se stingă când este gălăgie în jur stau la baza instalației. În momentul în care oamenii din jur stau în liniște, ledurile se aprind. Amplasat…
SOMEpeople
Grup de siluete luminoase în trecere pe malul Someșului – o invitație nocturnă de a se apropia de râu adresată tuturor celor în trecere prin zonă.
SOMEphone
Telefon cu fir din ață și conserve goale pe post de receptoare, o invitație la dialog între cele două maluri ale Someșului. Și sugestie de a învăța arta comunicării de la copii.
Someș Window
Panou translucid pe care oricine poate redesena malul Someșului. O invitație la implicarea directă a fiecăruia în luarea deciziilor legate de amenajarea râului.
Organizatori
Cu sprijinul
Un proiect realizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca. Proiectul susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.